
Susținem inițiativele menite să răspundă nevoilor refugiaților din Ucraina pe termen mediu și lung
Efectele acestei situații de urgență se vor vedea în timp și de aceea este important să existe o centralizare și o coordonare a tuturor inițiativelor de susținere pentru a ne asigura că vom răspunde nevoilor, nu doar pe moment.
Fundația Bosch România a sponsorizat programul Task Force, prin care organizația Code4Romania răspunde cu soluții digitale situațiilor de urgență și crizelor umanitare, incluzând ecosistemul de soluții digitale dezvoltat în contextul crizei din Ucraina. Acest ecosistem ajută în oferirea de informații calitative despre situația actuală și efectele razboiului, ajutor în administrarea nevoilor critice ale refugiaților, resurse și capacitate pentru autoritățile locale, sprijin pentru societatea civilă și accesul refugiaților la servicii.
Copiii și mamele care au plecat din Ucraina se numără printre cele mai vulnerabile categorii. De aceea, este extrem de important să fie în siguranță, să aibă stabilitate pentru o perioadă de timp mai îndelungată. Atsfel, ne-am implicat în susținerea Fondului de Urgență dedicat copiilor din Ucraina deschis de SOS Satele Copiilor România. În cele 3 sate SOS din București, Cisnădie și Bacău, copiii refugiați și mamelor lor sunt găzduiți și beneficiază de o masă caldă și toate cele necesare traiului zilnic, precum și de consiliere socială și psihologică și suport educațional.
